Imprimă această pagină
-->

Lacul Albastru

La trei kilometri de Baia Sprie, în judeţul Maramureş, se află Lacul Albastru. Este singurul lac din Europa care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină şi de numărul de oameni care înoată în el.
Lacul Albastru a fost declarat rezervaţie naturală în anul 1977 şi este în custodia Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului.
S-a format prin prăbuşirea unei galerii miniere de exploatare de pe filonul Domnişoara în anii 1919 – 1920, unde de-a lungul timpului s-a colectat apă de ploaie. Datorită solubilizării compuşilor sulfuroşi, apa are culoarea verde-albăstrui, uneori cu reflexe de smarald.
Cu o suprafaţă totală de 0,5 hectare şi un contur aproape circular, este situat pe versantul Dealul Minei, partea de sud-vest. Lacul are o adâncime de 4 metri, iar distanţa de la un mal la altul este de 50 metri.
În jurul lacului există câteva exemplare de pin care dau un farmec aparte zonei.

 

GALERIE FOTO